sâmbătă, 11 noiembrie 2017

11.11.2017


Interesantă combinaţie avem astăzi, de Sfântul Mina, în mandală. Dacă ne uităm atent, putem observa că lipsesc trei culori, respectiv verde, turcoaz şi mov, ceea ce corespunde celor trei cifre 3, 6 şi 9.

Acest lucru nu înseamnă că avem probleme în acele zone, ci că astăzi ele ne susţin de undeva din fundal, ne sprijină din spate, lăsând locul celorlalte culori să-şi realizeze dansul lor.

Astăzi suntem foarte creativi, ne vin idei din toate direcţiile, vrem să facem multe lucruri noi deodată, din mai multe domenii, ceea ce ne poate duce rapid la oboseală, aşa că ar fi bine să ne concentrăm pe cele care ne plac cel mai mult, cele care vin să ne ajute să ne dezvoltăm pe direcţia pe care am pornit, dacă suntem siguri că acea direcţie este cea bună. Putem însă să facem câte ceva şi din fiecare activitate, ca să ne dăm seama care ne place mai mult şi este lungă durată şi care nu.

Ziua este una plină de învăţături şi avem dorinţa de a învăţa lucruri noi, de a acumula cunoştinţe. 

Artistul din noi, care toată luna este avantajat, astăzi primeşte un bonus de creativitate, este împins să-şi depăşească limitele, chiar dacă nu conştientizase care sunt acelea. Este "ispitit" să vadă noi unghiuri, noi combinaţii de culori, noi moduri de exprimare, pentru că celelalte i se par banale.

Indiferent de activitatea pe care o facem, suntem "împinşi"să ieşim din schema banalului şi a rutinei şi să trecem la nivelul următor. Iar dacă ne uităm pe data de astăzi, vom observa că avem doi de 11, ambii în poziţia de provocare, fiind provocaţi astăzi să ne acceptăm rolul nostru aici, pe Pământ, să facem pace cu Dumnezeu, să ne asumăm misiunea pe care o avem, chiar dacă avem impresia că am mai făcut aceste lucruri într-o altă viaţă. Să lăsăm orgoliul mai jos şi să acceptăm că Universul nu face greşeli şi dacă am venit să repetăm unele lucruri este din cauză că nu le-am învăţat corect la momentul respectiv şi am folosit greşit cunoașterea care ni s-a dat.

Să ne folosim astăzi de darurile minţii pozitive pentru a trece peste toate supărările pe care le avem la nivel subconştient, pentru a le aduce la suprafaţă şi a le pune în lumina adevărului şi astfel vom vedea, să de fapt, nu prea avem dreptate, iar odată înţeles acest lucru vom începe să mergem către realizarea misiunii noastre şi să nu mai stăm să ne plângem toată ziua.

Să fim atenţi la intuiţie, pentru că, aşa cum spuneam mai sus, ea se află astăzi în fundal şi ne ghidează în consecinţă. Să ne lăsăm ghidaţi de ea în tot ceea ce facem, să-i dăm să aducă prin noi informaţii pentru ceilalți şi, dacă din senin ne apucă cheful de scris, să o facem, pentru că înseamnă că a sosit momentul în care să spunem şi celorlalţi experienţele noastre, indiferent dacă ele sunt sau nu din viaţa aceasta. Este nevoie ca şi ceilalţi să le cunoască şi să le folosească pentru creşterea lor, plus că aşa se recunosc şi oamenii inteligenţi, cei care învaţă din greşelile altora, iar dacă toată omenirea ar face acest lucru atunci am evolua mult mai rapid.

Mişcarea fizică este cea care ne dă energie astăzi, ne dă vitalitate şi ne face să fim mereu în mişcare, atât la nivel fizic cât şi la nivel subconştient.

Rugăciunea este şi ea lături de noi şi ne ajută să păstrăm echilibrul zilei, ne ajută să transmutăm în lumină toate elementele negative care vin către noi.

Vindecarea este şi ea prezentă pe parcursul întregii zile, prin toate activităţile pe care le facem, aducând conştientizări şi ajutându-ne să facem legături între informaţiile care ne vin.

Iubirea, chiar dacă nu se vede, ne sprijină şi ne îndrumă să ne ocupăm mai mult de noi astăzi, fără a fi neapărat egoişti, tocmai pentru că acolo, în ceea ce facem, vom descoperi lucruri interesante despre noi, ne vom schimba pentru noi şi pentru că aşa simţim că este bine pentru noi şi pentru evoluţia noastră.

Şi profe3sorul din noi iese astăzi la suprafaţă, aducând cunoaştere celorlalţi şi ghidându-i să găsească răspunsuri la întrebările pe care le au.

Este o zi cât o săptămână. Să ne bucurăm de ea, să aducem un plus de lumină în viaţa noastră şi în evoluţia noastră, dar cel mai important, să facem ce ne îndeamnă sufletul nostru.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu