joi, 16 noiembrie 2017

16.11.2017


Cât de mult reuşim să practicăm autocontrolul? Cât de mult alegem să avem o altă reacţie decât cea care ne vine pe moment? Cât de mult reuşim să stăm calmi, deşi avem multe tentaţii să ne enervăm şi să ne coborâm vibraţia? Cât de mult ne conştientizăm punctele slabe pe care le avem şi cât de mult lucrăm pentru îndreptarea lor?

Astăzi este despre mintea noastră, despre rolul pe care ea îl are în viaţa noastră şi despre modul în care ne ajută sau ne împiedică să ne facem misiunea, despre tiparele pe care le are şi care, multe dintre ele, sunt "moştenite" din vieţile trecute.

Dar, mai ales, astăzi este despre modul în care noi lucrăm cu mintea noastră şi o educăm, o curăţăm de toate tiparele vechi şi limitative. Ştim că gândurile noastre ne creează realitatea şi ne determină vibraţia pe care o avem, de aceea a venit momentul să ne ocupăm mai mult de ele şi de ceea ce emitem în jurul nostru.

Este timpul să începem să ne obiectivăm mai mult, să ne evaluăm la fiecare pas şi să începem să folosim autocontrolul pentru a ne corecta toate acele gânduri care ne conectează la vibraţiile joase şi care ne ţin mereu într-o zonă de negativism şi pesimism.

Putem să ascultăm cât mai des muzică de relaxare, putem să facem mici meditaţii în fiecare zi, să folosim zilnic afirmaţii pozitive cu ceea ce dorim să schimbăm, să evităm emisiunile TV care sunt negativiste, la fel şi ştirile, să începem să citim cărţi de dezvoltare personală şi biografii de succes.

Nu am spus nimic nou până acum, însă faptul că ele nu funcţionează este din cauză că nu am practicat acea tehnică suficient de mult timp pentru a produce efectele aşteptate, pentru că într-o schimbare este foarte importantă tehnica, dar mai importantă este răbdarea noastră în a aplica tehnica respectivă.

Universul ne susţine în demersul nostru de a ne vindeca modul în care gândim, ne susţine să ieşim să tipare, pentru că "Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea sa" şi "în Cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte". Ideea este că cu cât suntem mai dacă hotărâţi să ne schimbăm modul de a gândi şi cu cât suntem mai determinaţi să o facem, cu atât Universul ne susţine mai puternic şi ne ajută să depăşim toate testele.

Astăzi este o zi de vânat "demoni" din mintea noastră, tocmai pentru a ne asigura o platformă curată pentru evoluţia noastră. Să începem curăţenia! ... dacă dorim, bineînţeles.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu