vineri, 15 septembrie 2017

15.09.2017


Astăzi este despre muncă, despre capacitatea noastră de efort, de mişcare a lucrurilor în viaţă, şi de trecere peste tot ceea ce înseamnă comoditate.

Cum spuneam şi cu altă ocazie, galbenul vine în centrul mandalei după ce, anterior, am avut o zi cu două sau mai multe nivele de mov, după ce am medita şi am înţeles anumite lucruri, după ce ne-am clarificat cu ceea ce avem de făcut.

Acum este momentul să trecem la treaba şi, ca orice lucru nou, totul ni se pare vast şi confuz pentru că nu ştim de unde să începem. Dar, aşa cum şi o farfurie cu ciorbă ni se pare vastă şi, până la urmă tot reuşim să o mâncăm, aşa şi ceea ce avem noi de făcut se poate împărţi pe bucăţi mici, "digerabile" care să încapă în "lingura" pe care o folosim în viaţă.

Da, este adevărat că galbenul aduce orientarea spre munca în general şi spre cea fizică în particular, dar mai aduce şi provocarea organizării, pentru că, de multe ori, din dorinţa de  face, începem lucrurile în forţă şi, la un moment-dat, ne trezim că nu mai avem nici energie, nici idei. Aşa că ar fi cazul să începem să schimbăm puţin lucrurile, în sensul că, înainte de a începe ceva ar fi bine să ne organizăm, să ne stabilim priorităţile şi timpii aproximativi de muncă pe fiecare activitate în parte. Este posibil ca, pe parcurs, să mai facem schimbări, dar un plan, chiar dacă la final l-am schimbat de multe ori, ne ajută să ne organizăm mai bine şi să fim mai eficienţi.

Dincolo de provocarea confuziei, astăzi mai avem şi provocarea mentalului, în sensul evitării risipirii lui în prea multe scenarii şi prea multă planificare, iar la sfârşitul zilei să realizăm că nu am făcut mare lucru. Soluția este să provocăm mentalul să vină cu idei creative, indiferent de ceea ce vom face astăzi. pentru că numai aşa se va mobiliza şi va face ceva concret.

Rugăciunea este care astăzi vine să ne ajute să ieşim atât din starea confuză, cât şi să domolească mentalul nostru, ridicându-ne vibraţia şi automat ne schimbă rezonanţele.

Iubirea de Sine este şi ea o provocare astăzi, aşa că ar fi bine să ne obiectivăm şi să vedem ce anume din noi ne face să ne simţim inferiori altora şi să credem că ei au mereu dreptate şi că sunt mai bune decât noi.

Avem tendinţa de face lucrurile singuri, de a ne retrage într-un loc mai izolat, eventual chiar de a călători singuri pentru a găsi răspunsuri la întrebările noastre şi pentru a face conexiunile între informaţiile pe care le-am primit în ultima perioadă.


P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu