joi, 14 septembrie 2017

14.09.2017


Au trecut cinci zile de la ultima configuraţie asemănătoare cu cea de astăzi, în privinţa celor două niveluri din centru.

Poate nu este mult, dar concentrarea aceasta de evenimente pe o perioadă aşa de scurtă ne poate da de gândit, dar mai ales de meditat.

Aşa că astăzi este o zi foarte bună în acest sens. Este o zi în care să ne oferim momentul nostru de meditaţie pentru a înţelege ce au reprezentat pentru noi aceste ultime cinci zile, ce anume ne-a scos la suprafaţă, ce evenimente ni s-au întâmplat, dar mai ales ca este semnificaţia lor pentru noi?

Este nevoie să medităm la aceste lucruri? Da. Pentru că unii dintre noi avem pretenţia că ne ocupăm de spiritualitate şi de "energii" 😀, cum spun unii, însă nu putem trece nepăsători peste evenimentele din viaţa noastră, evenimente care s-au întâmplat dintr-un motiv. 

Dacă ne oferim timpul necesar pentru meditaţie vom înţelege sensul ascuns din spatele acestor evenimente, dar mai ales, vom înţelege logica Universului, iar odată ce vom înțelege această logică vom putea să ne raportăm în alt mod la tot ceea ce facem.

Avem nevoie de meditaţie, pentru că prin intermediul ei decantăm experienţele din viaţa noastră şi le înţelegem mai bine sensul, le înţelegem la nivelul conștiinței, pentru că mentalul nostru este total depăşit, deoarece nu poate trece dincolo de tiparul său şi nu poate înțelege sensul ascuns al experiențelor noastre dar, mai ales, nu poate înțelege cum anume lucrează Universul. Avem nevoie de meditaţie pentru echilibru.

Atenţie la comunicare astăzi, mai ales la cea indirectă, unde putem manifestă anumite dezechilibre, ceea ce ne poate bulversa comunicarea per ansamblu. Nu suntem prea darnici cu informaţia astăzi şi căutăm să ne izolăm de ceilalţi. Pe de altă parte putem fi incredibil de vorbăreţi, trăncănind aiurea toată ziua.

Corpul nostru fizic are nevoie să fie pus la treabă astăzi, pentru a trece peste comoditate,  pentru a-l ajuta să-şi găsească energia, dar mai ales pentru a-i echilibra meridianele şi punctele energetice.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu