miercuri, 5 aprilie 2017

Mandala lunii Aprilie 2017

Luna Aprilie aduce în prim-plan mişcarea, efortul fizic, intenţia de a mişca lucrurile în direcţia dorită. Totodată, suntem provocaţi să ieşim din tiparele de comoditate şi lene şi să trecem la acţiune, la concretizarea planurilor şi dorinţelor, pentru că oricât de puternică este intenţia noastră, dacă nu facem nimic concret în o realiza, va rămâne doar o dorinţă neîmplinită.

Este un moment foarte bun pentru a ieşi din carapace, pentru a ne scutura de tiparele care ne-au înlănţuit până acum. Este momentul să spunem "ajunge, vreau o schimbare!" pentru că dacă facem în fiecare zi acelaşi lucru nu ne putem aştepta să se obţinem ceva diferit.

De aceea, luna aceasta vine cu creativitate şi cu multă inspiraţie, tocmai pentru a ne ajuta să facem ceva diferit.

Este momentul să demarăm un proiect artistic, indiferent de forma sa. Important este să fie ceva ce ne place sau ne-a plăcut dintotdeauna, dar nu am avut curajul să-l punem în aplicare. Energia creativă ne va susţine în totalitate. Secretul reuşitei este să privim acest proiect ca pe un joc, şi pe care vrem să-l jucăm cum ne place nouă mai mult. 

De asemenea, este foarte important să conştientizăm piedicile mentalului şi să-l calmăm repede înainte de a ne depărta de proiectul nostru. Îl vom recunoaşte după textele pe care ni le va aduce permanent în minte: la ce-ţi trebuie ţie acest lucru? cum să te joci, şi seriozitatea ta? ai să te faci de răs; joaca nu-ţi aduce bani ... şi alte asemenea bla bla-uri. Educarea minţii se poate face prin meditaţie, dar şi prin obiectivare şi conştientizarea zilnică a tiparelor prin care se manifestă.

Vom avea provocări în zona comunicării, atât verbale cât şi scrise, de aceea este important să realizăm acest proiect artistic, pentru că el poate fi forma noastră de comunicare indirectă.

Vindecarea este şi ea favorizată luna aceasta, ajutându-ne să conştientizăm şi să rezolvăm diverse aspecte ale noastre. Prin intermediul proiectul artistic ajutăm Sinele să se exprime şi astfel reuşim să identificăm şi să vindecăm problemele de la acest nivel.

Apar momente în viaţa noastră când dorim să fim altundeva sau să facem altceva. Ne promitem că de mâine începem să lucrăm la concretizarea dorinţelor noastre, numai că, mâine se mai amână cu încă o zi, şi încă o zi şi ne trezim să au trecut anii şi noi suntem prinşi în aceleaşi scheme şi nefericiţi în continuare.

Luna aceasta ne aduce energia necesară pentru a demara ceea ce ne-am dorit de mult timp. Dar pentru acest lucru este nevoie de muncă, şi în special de muncă cu noi înşine, cu obişnuinţele noastre. Avem nevoie să ne organizăm şi să ne ţinem de această organizare. 

Dar, cel mai importat avem nevoie să începem să ne iubim pe noi înşine, să ne dăm voie să primim ce este mai bun şi să şi credem că ni se poate întâmpla. Dacă până acum am stat şi ne-am pus pe noi pe ultimul loc şi am văzut că nu ne-a fost bine, nu ar fi timpul să mai testăm şi altă variantă? Iubirea de sine nu este egoism. Când ne iubim pe noi, putem automat să-i iubim şi pe ceilalţi.

Provocările şi oportunităţile sunt zilnice. De noi depinde dacă le acceptăm sau nu în viaţa noastră.

Aşa că vă provoc la o călătorie de schimbare, iar la sfârşitul lunii să putem spune cu bucurie ... da, am făcut ceva pentru mine şi sunt foarte mulţumit(ă)!

Călătorie binecuvântată, vă doresc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu