marți, 25 aprilie 2017

25.04.2017

Iubirea poate vindeca? Da, pentru că ea este motorul care ne ajută să ne vindecăm, dar să-i vindecăm şi pe ceilalţi. Niciodată nu vom vindeca pe cineva dacă îl urâm. Niciodată nu ne putem vindeca dacă ne urâm. 

Este o zi a cărei energie ne pune în rezonanţă cu iubirea şi ne ajută să vindecăm acele credinţe limitative care ne împiedică să manifestăm plenar iubirea.

În ultima perioadă am căutat, parcă dinadins, să banalizăm acest cuvânt care este "iubirea" ajungând astfel să-i dăm diferite înţelesuri, porecle şi să-i atașam diferite sentimente, doar-doar vom reuşi să fugim şi mai mult de el. 

De fapt, nu am înţeles că nu cuvântul în sine este cel de care fugim, ci sentimentele pe care le simţim în momentul în care manifestăm iubirea. Fugim de iubire pentru că ni se pare prea frumoasă ca să fie adevărată. Fugim de iubire pentru că credem că manifestarea ei ne reduce aura de duritate pe care ne-am creat-o. Fugim de iubire pentru că nu vrem să ieşim din zona de confort a celor câtorva sentimente pe care ne-am obişnuit să le manifestăm şi la care nu dorim să renunţăm pentru că, în realitate nu avem curajul să experimentăm lucruri noi, ne este teamă să renunţăm la iluzia controlului, crezând astfel că ceea ce noi ştim este de ajuns şi mai mult nu ne trebuie. Este ca şi cum tot anul am mânca, prin rotaţie, numai trei feluri de mâncare, crezând astfel că altele mai bune nu există.

Astăzi avem şansa să simţim mai mult, dacă ne dăm voie, să experimentăm sentimentul de iubire. Avem, totodată, şansa să ne vindecăm pe noi, dar mai ales pe ceilalţi, atâta timp cât renunţăm la controlul mentalului şi dăm voie Universului să ne vindece şi, prin noi, să-i vindece şi pe alţii.

Este un moment bun pentru cei care se simt atraşi de vindecare să-şi accepte menirea şi să devină acel vindecător de care Universul are nevoie.

Este, de asemenea, o zi foarte bună pentru comunicare, mai ales verbală, dar şi un moment în care, Universul trimite către noi informaţie pe care, dacă suntem dispuşi să o recepţionăm, o putem transmite mai departe prin scris sau artă.


#mandaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu