luni, 18 martie 2024

 18.03.2024

Roşul se dovedeşte, de multe ori, o culoare provocatoare de gestionat, mai ales atunci când îi alăturăm energia mentală dezechilibrată, mai bine-zis, atunci când Ego-ul îl descoperă ca şi sursă de energie şi îl foloseşte după bunul său plac, dar mai ales pentru a-şi alimenta rănile, pentru că, nu-i aşa?, este mai bine să-şi manifeşti frustrările atunci când acestea apar, în loc să vezi ce anume din tine a perceput acea situaţie ca pe o rană şi reacţionează la ea în loc s caută să o vindece.

Dar oare, în loc să ne concentrăm pe frustrări şi pe manifestarea orgoliului, nu am putea să ne concentrăm pe a schimba ceva  în viaţa noastră?

Câţi dintre cei care citesc aceste mandale s-au gândit ca, într-o zi cu roşu, în loc să manifeste anxietatea, frustrarea, să ţipe la alte persoane, să se folosească de această energie şi să iniţieze ceva bun pentru ei, să iniţieze o schimbare?

Cine învaţă să lucreze cu roşul, învaţă să lucreze cu Dumnezeu, pentru că în spatele roşului este cifra 1, respectiv Creatorul, de aceea, atunci când ne hotărâm să începem ceva, să construim ceva, indiferent că are formă fizică sau energetică, de fapt, noi ne punem în acord cu Creatorul şi beneficiem de sprijinul Său, numai că, din păcate, de multe ori, este mai uşor să se manifeste frustrările şi nervii decât să lucrăm la cauzele lor.

Aşadar, în această zi în care avem roşu pe centrul mandalei, vă invit la un exerciţiu de schimbare a centrării atenţiei de la probleme către acţiuni concrete.

Ce aş putea să încep să fac, pentru mine, ca să îmi fie mai bine?
Am nevoie să fac ceva pentru corpul meu, pentru Sufletul meu sau pentru amândouă?
Ce anume m-ar împlini în acest moment şi ce am de făcut ca să ajung acolo?
Ce abilitate nouă mi-ar place să dobândesc? Cât timp sunt dispus/ă să-i aloc zilnic pentru a lucra la ea şi a o dobândi?
Ce schimbări simt că am nevoie la nivel mental? Sunt dispus/ă să le realizez?

Haideţi să începem să gândim în termeni de strategie personală, cu obiective pe termen scurt, mediu şi lung, la care să lucrăm ÎN FIECARE ZI, chiar dacă vom avea şi zile mai puţin bune şi "cheful" nu este la noi. De fapt, el este acolo, în schimb este acoperit de tone de NEIUBIRE care iese la suprafaţă prin prisma frustrărilor noastre, frustrări care au ca sursă rănile noastre interioare şi, dacă începem să recunoaştem acest tipar, reuşim să ne repoziţionăm mai repede şi reuşim să rămânem în zona de acţiune. 

Aşadar, către ce anume vrei să direcţionezi energia de astăzi?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

duminică, 10 martie 2024

 10.03 - 19.03.2024

Am intrata într-o decadă foarte frumoasă pe care o putem valorifica, la fel de frumos, pentru că ce poate fi mai frumos decât să scriem poveşti, mai ales dacă sunt ale noastre, reflectând experienţele prin care am trecut şi ce anume am reuit să învăţăm de aici.

Pentru cei care încă mai au întrebări legate de ceea ce au de făcut în viaţă, de misiunea lor, de acel unic lucru pe care să-l facă şi care să-i ducă pe acea cale pe care o caută, un prim pas ar fi să înceapă să scrie despre experienţele pe care le-au trăit şi ce anume au învăţat din ele, pentru că urmărind aceste experienţe înţelegem din ce direcţii am primim provocări în viaţa aceasta şi, atunci, conştientizând cum am reacţionat la ele, cum le-am depăşit, dar şi ce învăţături ne-au lăsat, atunci vom înţelege că am fost destul de curajoşi în viaţă, că am reuşit să facem faţă acestor provocări, dar mai ales înţelegem spre direcţie caută ele să ne orienteze, iar acolo este "bătaia peştelui", acolo este direcţia spre care să ne îndreptăm, chiar dacă, în acest moment, pare destul de ambiguă şi greu de înţeles, chiar dacă ne simţim ca şi cum suntem în ceaţă, numai că, pe măsură ce continuăm să mergem, cu timpul ceaţa se va ridica şi direcţia va fi mult mai clară.

Este o decadă ce ne va permite multă obiectivare, dacă vrem să o realizăm, dar şi o perioadă ce ne permite o exprimare mult mai profundă, mai ales dacă o realizăm în scris sau prin latura noastră artistică, aducându-ne totodată şi multă introspecţie, dar şi conştientizări, mai ales în direcţia iubirii de Sine, dacă le dăm voie să se manifeste, dacă dăm voie Sufletului să ne vorbească, să se descarce de atâtea piedici şi blocaje pe care i le-am creat prin intermediul Ego-ului.

Ne va ajuta mult să eliberăm ceea ce nu putem să vocalizăm, ceea ce nu putem spune altora, dar care nu mai poate rămâne în interiorul nostru, blocându-ne comunicarea, dar şi potenţialele noastre, pentru că în momentul în care nu eliberăm aceste lucruri, de fapt, le dăm voie să ne controleze şi să ne facă să rămânem şi mai mult în rănile pe care le avem în interior, aducând şi mai multă forţă Ego-ului nostru care va profita de fiecare ocazie să ne controleze şi mai profund şi să ne saboteze orice tentativă a noastră de a ne elibera de sub el.

Aşadar, scriind, sau manifestând latura noastră artistică, exprimăm partea autentică din noi, Sinele nostru, cel care este acoperit de Ego-ul ce s-a erijat în sinele nostru, numai că este un Sine fals şi atunci este nevoie să ne concentrăm pe introspecţia pentru că numai aşa vom conştientiza şi vindeca rănile noastre, iar atunci când facem acest lucru, de fapt, luăm din puterea sinelui fals, Ego-ului şi o dăm Sinelui autentic.

Avem mai multă libertate în această perioadă, Divinitatea lăsându-ne să vadă cum evoluăm singuri, atâta timp cât respectăm legile Universului, însă ar fi de bun augur ca, în această perioadă, tocmai că avem această libertate, să cerem mai mult ajutorul Divinităţii, şi, dacă o facem sincer şi deschis, înseamnă că am ajuns la un nivel la care am integrat relaţia cu Divinitatea.

De asemenea, este important ca, în această perioadă să ne manifestăm mai plenar latura artistică, indiferent de modalitatea prin care o facem, deoarece aducem mai multă putere minţii noastre pozitive, iar dacă ne simţim copleşiţi de frici şi toto felul de griji, care sunt sunt tot frici, dar deghizate, atunci să respirăm prin chakra trei şi să aducem prana în corpul nostru, refăcând, totodată şi aura noastră.

Să fim atenţi la CLA - comoditate, lene, amânare, pentru că ne poate face să pierdem o perioadă foarte fructuoasă pentru noi şi pentru evoluţia noastră, iar de fiecare dată când caută să se instaleze, să scriem pe hârtie ce anume ne face să manifestăm aceste stări, ce avantaje obţinem de pe urma manifestării lor şi astfel vom vedea că, de fapt, sunt instrumente ale Ego-ului prin care ne autosabotăm nefăcând ceva pe placul Sufletului nostru şi rămânând în aceleaşi scheme prin care nu facem nimic pentru noi, ci doar mimăm acţiunea. 

Cu ocazia ceastă vom vedea adevărul în faţă, acela că noi suntem şi problema, dar şi soluţia şi, dacă prima nu ne place, când descoperim că soluţia este la noi, atunci avem un imbold puternic pentru a transforma CLA în ACŢIUNE concretă.

La treabă, că avem destulă!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

luni, 4 martie 2024

 4.03.2024

Zilele de roşu aduc potenţialul unui nou început, un ciclu nou, un proiect nou, aduc o energie care poate fi modelată în funcţie de ceea ce dorim să facem mai departe cu ea, în funcţie de ... INTENŢIA noastră.

De aceea, în astfel de zile este foarte importantă intenţia şi către ce anume se îndreaptă ea, dar mai importantă decât intenţia este ... PREZENŢA, pentru că numai atunci când suntem prezenţi reuşim să stabilim intenţia, iar ea odată stabilită conduce energia către acea direcţie către care am orientat-o, pentru că acolo unde este intenţia noastră, acolo este şi energia noastră, atâta timp cât suntem prezenţi la ceea ce facem şi în ceea ce facem.

Reuşita noastră în viaţă ţine foarte mult de modul în care suntem prezenţi în acea activitate, în acel proiect etc. în care noi vrem să reuşim şi, cu cât ne canalizăm mai mult prezenţa acolo, atunci intenția noastră însoţită, automat, de energia noastră, determină ca acel lucru să se întâmple, să se materializeze.

Cred că este de la sine înţeles că atunci când ne refugiem în tot felul de scroll-uri pe diverse aplicaţii, de fapt, noi refuzăm să fim prezenţi, iar atunci când acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des, ajungem să dezvoltăm un tipar de neatenţie, iar acest tipar ne va guverna viaţa în continuare, într-un mod care nu ne va sprijini prea mult evoluţia, atât cea personală, cât şi cea spirituală.

Iar dacă acest tipar s-a instalat deja, şi am conştientizat acest lucru, atunci înseamnă că a venit timpul să lucrăm la schimbarea sa, pentru că, de multe ori, avem nevoie să pierdem un lucru ca să ne dăm seama de adevărat sa valoare şi, dacă reuşim să conştientizăm la timp, atunci putem reveni, iar această revenire poate fi chiar mai puternică decât înainte, pentru că dacă înainte luasem lucrurile "for granted", cum zic americani, adică ceva ce ara acolo dintotdeauna şi care făcea parte din noi, acum, după ce l-am pierdut, apoi am conştientizat pierderea, pentru ca în final să îl regăsim, ei bine, acea regăsire este mult mai puternică şi pentru noi acel lucru, acea abilitate, are o valoare mult mai mare, putând deveni chiar o calitate pe care să o transmitem şi celorlalţi.

Aşadar, pentru ziua de astăzi, dar şi pentru celelalte zile:
Cât de prezenţi suntem în ceea ce facem şi în viaţa noastră?
Cât de mult ne direcţionăm intenţia către ceea ce vrem să realizăm cu adevărat?

Iar dacă răspunsurile la aceste întrebări nu ne mulţumesc, atunci să ne iertăm pentru nivelul la care suntem şi să trecem la acţiune, exersând cât mai mult atenţia şi direcţionând cât mai des şi mai mult intenţia către cel mai important lucru din viaţa noastră la acel moment.

Iar dacă aceste rânduri vi se par o teorie motivaţională şi atât, un mic experiment ne-ar putea ajuta să ne schimbăm această părere. În fiecare oră, timp de câteva minute, să ne concentrăm atenţia şi intenţia către un proiect care stagnează şi, ca să nu uităm, ne punem un reminder pe telefon, din oră în oră, iar după câteva zile de lucru constant vom vedea ce se întâmplă cu proiectul nostru şi, poate atunci vom dobândi şi ... CREDINŢA.

Nimeni nu o poate face în locul nostru, iar noi nu o putem face pentru altcineva.

Aşadar, acceptăm sau nu provocarea să lucrăm cu noi şi pentru noi?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

vineri, 1 martie 2024

 1.03.2024

Prima zi a lui martie, ne aduce energia frumosului, a noului, a creativităţii manifestate, venind să scoată din noi, pe parcursul acestei luni, partea noastră creativă şi să ne ajute să ne-o exprimăm, într-un mod în care, cu siguranţă nu putem să neglijăm acest aspect al vieţii noastre.

Această energie este aşa de puternică luna aceasta, încât va trezi, în noi, un "dor" de a crea ceva, de a ne manifesta într-un fel sau altul partea artistică din noi, chiar dacă, teoretic nu ne pricepem la nimic, numai că, în interiorul fiecăruia dintre noi se găseşte energia aceasta, se găseşte un mic artist care doreşte să fie remarcat şi, atunci, luna aceasta îi va facilita afirmarea.

Este bine să ne găsim timp şi să dăm la o parte toate aşa-zisele "priorităţi" şi să manifestăm artistul din noi, indiferent de metoda de manifestare, pentru că dacă vom considera că nu avem suficientă experienţă şi că este nevoie să învăţăm ceva temeinic înainte de a ne exprima artistic, atunci intrăm în capcana Ego-ului şi, în loc să ne bucurăm de această energie frumoasă şi creativă, vom pierde trenul şi, când ne vom considera "pregătiţi" vom vedea că nu mai avem tragere de inimă să o facem.

Cu toate că rozul de pe centrul mandalei ne cheamă la a învăţa lucruri noi, mandala de astăzi este mai mult despre a le experimenta, de a lucra pe principiul "learning by doing", adică învăţăm în timp ce lucrăm şi lucrăm în timp ce învăţăm, experimentând fiecare lucru nou pe care îl învăţăm şi învăţând din fiecare lucru nou pe care îl experimentăm.

Atunci când ne conectăm la energia creativităţii, de multe ori, este vorba doar despre a o lăsa să se manifeste, fără a  o controla prea mult, dar păstrând totuşi un cadru de manifestare. Numai în acest fel, îi dăm voie acestei energii să ne înveţe, să ne arate noutatea, pentru că dacă este noutate este normal că nu am mai experimentată şi atunci s-ar putea ca Ego-ului nostru să i se pară că nu stăpâneşte lucrurile şi aşa şi este şi, atunci să se ferească de a le realiza efectiv, temându-se de lipsa controlului.

Aşa că, atunci când experimentăm creativitatea este nevoie să avem şi un anumit grade de deschidere faţă de Învățătorul din ea, pentru că această energie ne este trimisă clar cu scopul de a ne ajuta să evoluăm şi să trecem la nivelul următor.

Luna aceasta este luna minţii pozitive, în care experimentăm bucuria din tot ceea ce facem, aşa că, dacă ne dăm voie să ne exprimăm creativitatea atunci, la Sufletul nostru este în al nouălea cer, pentru că aceasta este modalitatea prin care el se exprimă şi conexiunea pe care o are cu Divinitatea îl ajută să creeze lucruri frumoase, ca să nu spunem, chiar spectaculoase.

De aceea este foarte important să lăsăm această energie să se manifeste, să îi creăm cadrul necesar şi să lăsăm, pentru o perioadă, aşa-zisa viaţă pe care credem că o construim cu "migală", să se manifeste şi după energia creativităţii şi, s-ar putea ca la sfârşitul acestei luni să vedem o altă latură a noastră, una mult mai colorată şi plină de viaţă, acel ceva pe care îl cautăm de mult, dar numai că nu îl căutam în interiorul nostru.

Să ne deschidem să primim informaţii noi luna aceasta, dar să nu le depozităm acolo, undeva, în interiorul nostru, ci să le aplicăm rapid şi să vedem ce noutăţi aduc vieților noastre. 

În rest, să manifestăm cât mai des posibil fericirea, iubirea de Sine şi să ne bucurăm de viaţă.

A venit Primăvara! Să o întâmpinăm cum se cuvine.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

marți, 20 februarie 2024

 20.02-29.02.2024

Decada în care tocmai am intrat şi care este dominată de culoarea roşie, vine să ne atenţioneze că este timpul să terminăm cu lălăiala şi să trecem la acţiune, pentru DA, planificarea este bună şi îşi are rolul său, însă dacă nu este urmată de acţiune atunci nu vom avea nicio finalitate.

Cele două mari provocări ale acestei perioade, neiubirea de Sine şi celebrul trio - comoditate, lene, amânare, vor căuta să facă ce ştiu ele mai bine, anume să ne ademenească cu energiile lor pentru a ceda tentaţiilor şi a nu face nimic, numai că, de data aceasta, dacă ne vom lăsa "îmbăiaţi" în energiile lor joase, s-ar putea să ne trezim cu un "şut în fund", pentru roşul, pur şi simplu, îşi îndeplineşte menirea şi nu mai are timp să ne aştepte pe noi să ne trezim din dulcea adormire şi va fi chiar el cel care ne va trezi în felul său.

Aşa că, dacă în această decadă nu vom acţiona concret şi vom continua să fuşărim lucrurile ca până acum, nu ne va fi prea bine.

În schimb, am putea face nişte schimbări în ceea ce ne priveşte, anume să trecem la acţiune, chiar dacă asta înseamnă să ne luptăm cu munţii, numai că, în realitate nu sunt munţii pe care îi vedem la orizont, ci cei interiori şi, din păcate, în structura lor au toate tiparele de autosabotare şi inacţiune pe care le-am manifestat de-a lungul timpului, aşa că, o înfruntare directă cu ei, adică cu noi, nu ne va aduce rezultatele scontate, ci va fi nevoie să fim mult mai isteţi, să abordăm lucrurile cu tact şi cu claritate, dar şi cu acţiune constantă.

Aşadar, pentru fiecare acţiune pe care vrem să o întreprindem este posibil, datorită tiparelor de inacţiune dezvoltate, să ne blocăm, să o lăsăm pe altă dată, să ne facem scenarii mentale cum că nu avem nevoie de ea, cu toate că realitatea ne contrazice şi, atunci, lăsăm aceste lucruri să se manifeste pentru maxim 10 secunde, apoi începem să realizăm acea acţiune, pornind cu cea mai uşoară parte a sa, pentru ca, mai târziu, pe măsură ce o realizăm, să trecem către părţile mai provocatoare, dar care, de data aceasta, nu ne mai sperie, ci ne determină să căutăm soluţii, să ne mişcăm mai mult, să acţionăm mai puternic, intrând astfel într-o spirală pozitivă puternică de acţiune, iar acest lucru, pe principiul rezonanţei, atrage şi alte acţiuni şi, într-un timp relativ scurt, ne trezim că lucrurile au început să se mişte bine în viaţa noastră, iar feed-back-ul pozitiv nu va întârzia să apară, mai ales că Divinitatea este prima care ne va recompensa pentru această schimbare a noastră.

Aceste perioade de roşu nu ne sunt date întâmplător, pentru că ele vin să ne ajute să trecem peste nişte "munţi" interiori pe care ni i-am ridicat singuri şi care, acum, ni se par greu de trecut, de aceea, în astfel de perioade suntem împinşi de la spate să trecem peste aceste blocaje interioare, mai ales că în spatele roşului stă cifra 1, iar ea este reprezentată de către Creator, aşa că putem spune că în astfel de perioade Creatorul coboară alături de noi şi ne aduce mijloacele necesare pentru a trece peste blocaje. 

ATENŢIE, însă, deoarece aceste mijloace sunt cel pe care El consideră că ne sunt necesare (şi, fie vorba între noi, cred că se pricepe la acest lucru), nu acele mijloace care credem noi că ne sunt necesare şi, de aici apare conflictul între noi şi El, pentru că noi vedem aceste mijloace ca pe ceva rău, ca pe o pedeapsă, fără să ne întrebăm, măcar pentru o secundă, de ce El continuă să ni le trimită?

Să facem, aşadar, un mic efort de perspectivă şi să ne uităm şi din alt unghi la ceea ce ni se întâmplă, pentru că atunci vom înţelege că aceste experienţe fac parte din Planul Divin şi, odată conştientizat acest lucru, vom percepe în alt fel realitatea pe care o trăim şi pe care o putem schimba, schimbând vibraţia interioară şi, automat, rezonanţele.

Să lăsăm, în final, acest "foc" să ardă blocajele din noi şi să ne dăm voie să renaştem ca pasărea Phoenix!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

duminică, 11 februarie 2024

 11.02.2024

Deşi suntem într-o decadă ce este caracterizată de vindecare, este nevoie să ne uităm atent la provocarea acestei perioade, deoarece vindecarea se poate realiza mult mai profund dacă ne îndreptăm către acea provocare şi care iese în faţă ca să ne atenţioneze de acea zonă de care să ne ocupăm cu prioritate dacă vrem ca lucrurile să meargă foarte bine pentru noi şi, cum această provocare este legată de iubire, mandala de astăzi vine să ne ajute să o manifestăm mult mai bine, să ne preocupăm mai mult de ceea ce din intertrigoul nostru o împiedică să se manifeste pentru ca, în final, să putem orienta toată energia vindecătoare, cu prioritate, acolo, iar după aceea să reuşim să aducem vindecarea şi în celelalte aspecte ale vieţii noastre.

Suntem într-o zi cu o configuraţie interesantă din punct de vedere numerologic, în sensul că 11 din zi, poate oricând, atunci când nu este manifestat la adevărata sa putere, să devină un 2, mai bine-zis, dacă 11 ne aduce aripi, când nu-l manifestăm la intensitatea sa, el devine un 2, adică renunţăm la aripi şi alegem să mergem pe pământ, numai că acea renunţare la aripi este doar simbolică, deoarece ele vor fi întotdeauna acolo, numai că noi alegem să nu le folosim.

În realitate, cea mai bună utilizare a celor două numere este să le folosim pe fiecare atunci când este cazul, pentru că atunci când ni se dă un 11, ni se dă şi capacitatea de a vedea lucrurile de sus, dar şi de a le înţelege într-un mod în care alţii nu o pot face şi, chiar dacă la prima vedere putem părea puţin diferiţi de ceilalţi, este doar o aparenţă, deoarece în final, ei vor avea nevoie de acest dar al nostru, aşa cum în Dune, nu se puteau deplasa prin univers fără ajutorul Navigatorilor.

Această configuraţie de astăzi, atât numerologică, cât şi a mandalei, vine să ne cheme la acceptarea darurilor noastre, a calităţilor pe care avem şi, dacă acestea nu sunt bine primite de ceilalţi, înseamnă că pur şi simplu nu suntem în locul potrivit ca să le manifestăm.

Este nevoie să ne acceptăm şi să ne iubim puterea personală, chiar dacă, la un moment-dat ne separă de cei care vor să rămână pe loc şi nu vor să evolueze, iar această putere personală izvorăşte din legătura puternică pe care o avem cu noi înşine, chiar dacă tentaţiile sunt să ne uităm în altă parte şi să fugim după tot felul de himere.

În momentul în care acceptăm şi înţelegem puterea ce izvorăşte din relaţia cu noi înşine, când reușim să devenim un întreg, în acel moment, de fapt, activăm adevărata putere interioară şi ne putem valorifica darurile la cel mai înalt nivel, iar dacă acest dar se întâmplă să fie 11, atunci măreţia pe care ne-o aduce nu ni se mai pare ceva ciudat, ci pur şi simplu o parte normală a vieţii noastre.

Aşadar, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi astăzi este să ne stăm de vorbă cu noi şi, dacă ni se pare ciudat acest lucru, ne putem folosi de scris, având în vedere coloana aceea de bleu care se formează. Da, am putea foarte bine să ne scriem nouă înşine o scrisoare, în care să vedem cum stăm în relaţia cu noi înşine, dar şi ce putem face pentru a o îmbunătăţi, iar de aici încolo să lucrăm permanent la îmbunătăţirea ei.

Ce ne aduce bucurie?
Ce am vrea să mâncăm?
Unde am vrea să mergem să ne plimbăm?
Ce job ne-ar place să avem? Câţi bani ne-ar place să câştigăm din acel job?
... şi multe altele.

Dacă avem curajul să ne răspundem sincer la aceste întrebări înseamnă că am reuşit să trecem de bariera Ego-ului şi începem să simţim Sufletul nostru care ne va ghida în realizarea acestor obiective şi a multor altele care ţin de manifestarea iubirii de Sine şi a puterii personale.

Aşadar, avem curajul să ne conectăm cu Sufletul nostru?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

vineri, 2 februarie 2024

 Luna Februarie

Februarie începe, aşa cum este mersul perioadei speciale, cu roşu, iar aceste lucru va influența întreaga lună, pentru că, pe de o parte, este energia care dă tonul, aducând clasicele sale caracteristici: lucruri noi, proiecte noi, idei noi, potenţial creator,  începuturi, foc, forţă, motivaţie, dar şi nelinişte, agitaţie, nervozitate, provocări pe sexualitate etc.

Am vorbit mult despre ele, aşa că le cunoaştem prea bine.

Ceea ce este interesant însă este faptul că acest roşu se va regăsi în mai multe momente importante ale acestei luni, inclusiv în ziua de 29 care, anul acesta, ne face onoarea de a fi prezentă în calendar.

Am putea spune, fără să exagerăm că roşul ne va "arde" destul de bine luna aceasta, dar depinde de noi ce facem cu flacăra sa, dacă o folosim pentru a crea ceva sau pentru a încălzi aspecte din noi care erau de mult "îngheţate" sau ne ardem cu ea şi atunci nu este prea bine, dacă tot repetăm această tendinţă.

Un alt element important al acestei luni este mentalul nostru, pe care, dacă este să-l privim pozitiv, am putea spune că se bucură de energie pe care roşul o aduce şi îl va stimula să creeze, să aducă idei noi, idei care pot schimba lumea, dar şi aici lucrurile depind de cât de mult mentalul nostru este maturizat sau încă se mai prosteşte şi face lucruri nu prea frumoase pentru că este condus de eternul Ego.

În acest caz, roşul poate da putere Ego-ului nostru, îl poate face să se simtă "învârtoşat", mai bine spus, îl face să se simtă mai grozav decât a fost până acum şi cum această "grozăvie" nu este în acord cu legile Divine, ghici ce, vine şi Echilibrarea, care nu o să fie pe placul său, dar nicio problemă va face ce va ştii el mai bine, respectiv se va văieta şi supăra că Universul, Dumnezeu etc. au ceva personal cu el, de aceea, din punctul său de vedere este bine să stea departe de astfel de "noţiuni", deoarece pentru el tot ceea ce înseamnă Divinitate reprezintă noţiuni, fără a căuta să ştie mai multe despre Ea. El va fi fericit dacă va avea forţă de la roşu şi dacă o va manifesta fix cum "vrea muşchii lui". 😀

Bun, acum că ştim care sunt direcţiile potenţiale spre care ne putem îndrepta, haideţi să folosim constructiv această energie, pentru că ea nu ne-a fost dată să ne văietăm şi să o folosim, iar cei mai câştigaţi vor fi cei care ştiu să navigheze pe furtună, nu cei care ocolesc furtuna şi pe care, fie vorba între noi, îi va prinde o furtună şi mai mare.

Aşadar, să ne facem proiecte şi să ne ţinem de ele. Nu multe, maxim trei sau dacă le avem deja, să le vedem mereu în faţa noastră şi să le dăm intenţie şi energie pentru a se putea manifesta.

Să citim mult luna aceasta, deoarece mentalul nostru este deschis să primească informaţii şi, în acest fel îl putem ţine ocupat într-un mod benefic nouă.

Să ieşim repede din orice tendinţă de văicăreală şi de compătimire, pentru că atunci ne scădem vibraţia şi ieşim din fluxul Universal.

Să cultivăm relaţia cu noi înşine şi să comunicăm mai mult cu ceilalţi, ca de la egal la egal, deoarece în acest mod ieşim din mintea negativă, care care reprezintă provocarea acestei luni.

Să cultivăm optimismul şi voia bună ascultând muzică, dansând şi bucurându-ne cât mai mult luna aceasta.

Să ne curăţăm cât mai des chakrele şi mai ales chakra doi, pentru că mintea negativă are legătura cu această chakră şi, totodată, să fim atenţi la acumulările de energie sexuală şi modul în care rezolvăm acest aspect.

Şi, cea mai importantă acţiune, să cultivăm şi să dezvoltăm Iubirea de Sine pentru că numai aşa găsim motivaţia să facem lucruri pentru noi, să materializăm şi să ne realizăm misiunea cu care am venit şi pe care ne-am asumat-o în fata Divinităţii.

Aşadar, putem să transformăm această lună în ceva frumos, special, ceva de care ne vom aduce aminte cu plăcere.

Să trecem la treabă că luna este scurtă! 😉

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.